De ce au disparut aproape toate formele de viata de pe Pamant acum 250 de milioane de ani? 

permian

Printre paleontologisti este uneori denumita „Marea Moarte”. Aproximativ acum 250 de milioane de ani, intre 90 si 95% din toate formele de viata de pe Pamant au disparut. Au fost nevoie de 30 de milioane de ani ca planeta sa-si revina. Ce s-a intamplat?
Majoritatea oamenilor sunt familiarizati cu evenimentul de acum 65 de milioane de ani care a dus la disparitia dinozaurilor. Dar Marea Moarte a fost mult mai devastatoare. In urma ei nu a ramas aproape nimic in viata.

Bine ati venit in Permian

Hai sa incepem cu inceputul. Era dinaintea celei mai mari extinctii de specii – cunoscuta si sub numele de Extinctia Permian-Triasic – este numita Permian si era o perioada de evoluare rapida pentru animale, existand hibride de reptile cu trasaturi de mamifer denumite synapside, care aratau precum niste soparle imense – unele aveau chiar si melci imensi pe spate. Aceste mamifere preistorice stapaneau teritorii masive numite Pangaea, in timp ce in singurul ocean, de dimensiuni imense, numit Panthalassa, traiau diverse creaturi ale marii, de la minuscule organisme uni-celulare la trilobiti si pesti uriasi. Pe uscat, paduri intinse de ferigi gigantice faceau loc unor copaci asemanatori cu ceea ce exista azi pe Pamant, scuturand seminte pentru a se inmulti.

Practic, exista un intreg ecosistem de plante si animale marine si terestre care cu greu ar fi parut ca sunt de pe aceasta planeta – era ca si cand planeta noastra nu era a noastra deloc. Iar apoi, o serie de catastrofe au reusit sa distruga aproape toata viata care exista.

Extinctia

Uitandu-ne la fosile, este evident ca a existat o intrerupere abrupta in diversitatea animalelor.

Uitandu-ne la acest grafic putem vedea ca au existat de fapt 3 extinctii in timpul erei Permian, dar cea de la granita dintre erele Permian si Triasic de acum 250 de milioane de ani a fost catastrofala. Scrierile din Proceegings of the Royal Society, apartinand oamenilor de stiinta a pamantului Sarda Sahney si Michael J. Benton, o denumesc „cel mai devastator eveniment ecologic al tuturor timpurilor”. Ei explica graficul de mai sus, care prezinta extinctia tetrapodelor (creaturi cu patru picioare):

Diversitate globala (linie punctata) si media diversitatii alpha (linie continua) a familiilor tetrapode din era Permian-Triasic. Extinctiile sunt etichetate astfel: 1, extinctia Olson, extinctia de la finalul sub-perioadei Guadalupian; si 3, extinctia de la sfarsitul erei Permian.

Tatarian(252 – 248 M.a.)
Ufimian – Kazanian (256 –252 M.a.)
Kungurian(260 – 256 M.a.)
Artinskian (269 – 260 M.a.)
Sakmarian (282 – 269 M.a.)
Asselian (290 -282 M.a.)

Marile au fost afectate in aceeasi masura ca si uscatul. Sahney si Benton au continuat:

Impactul evenimentului de la finalul erei Permian a fost devastator. La nivelul marilor, procentul specilor extinse a fost 80-96%, disparand in intregime specii ca echinoderme blastoid, corali tabulati si rugosi, gastropode, trilobiti, eurypterida, acantodii si placodermi. Pe uscat, flora dominanta Glossopteris a fost inlocuita, iar opt ordine de insecte si doua treimi din familiile tetrapode au disparut. Singurele descendente de tetrapode care au supravietuit au fost procolophonoidea, dicynodonte si probabil therocephalians, cynodont si archosaurienii, iar refacerea in perioada Triasic a fost inceata.

In alte cuvinte: este posibil ca 9 din 10 specii marine si 7 din 10 specii terestre sa fii disparut. In plus, aceasta a fost singurul eveniment de extinctie care a distrus multe specii de insecte, precum si de animale.

Vulcani uriasi si impactul unui asteroid gigant

Asadar, ce s-a intamplat? Nimeni nu e complet sigur, dar exista dovezi care sprijina doua catastrofe importante, ambele putand sa fii dus la o schimbare totala a climatului. La sfarsitul erei Permian, vulcani uriasi au inceput sa erupa in regiunea de azi a Siberiei. Hillel Hoffman a scris in National Geographic urmatoarele:

O perioada letala de eruptii vulcanice a lasat o amprenta de 2.6 milioane de kilometri patrati in Siberia. Mai jos de orasul Norilsk exista o acumulare de lava in grosime de 4 km pe care au crescut conifere. Geologii numesc aceasta intindere de lava Capcane Siberiene. Acestea nu au fost produse de un singur vulcan. Paul Rennes de la Centrul Berkeley de Geocronologie a declarat: „Fluxuri groase, pulsante de magma stralucitoare se revarsau din numerosi vulcani largi si plati. Sute de mile cubice s-au intins de-a lungul Siberiei – suficient cat sa acopere pamantul cu o crusta de 6 metri.”

In acelasi timp, exista acum dovezi ample ca un asteroid imens de 9 km a cazut in ocean. Potrivit NASA, geologistii care studiaza roci din era Permiana au descoperit o amprenta bine-cunoscuta lasata de obiecte care cad din spatiu: „molecule sub forma unei mingi de fotbal denumite ‚fulerene’(sau ‚minge antidiftizanta’) cu urme de heliu si gaz inchise in interior”.

Schimbari climatice letale

Asadar, avem eruptii vulcanice masive care imprastie tone de sulf si gaze cu efect de sera in atmosfera. Nori intunecati impiedica lumina datatoare de viata sa ajunga la plante, iar ploaia acida cade din cer. Stratul de ozon este ciopartit. Apoi, avem si acest impact puternic al asteroidului, care genereaza o temperatura atat de ridicata incat padurile iau foc. Arborii in flacari emit dioxid de carbon si alte toxine. Iar rezultatul? O transformare pe termen lung a climatului de pe Pamant, similara cu ceea ce ecologistii prezic in cel mai rau caz pentru viitorul nostru apropiat daca vom continua sa ardem combustibili fosili si sa emitem in atmosfera alte toxine. Nivelul dioxidului de carbon creste, nivelurile de oxigen scad, iar animalele si plantele mor cu milioanele.

Nu toti cercetatorii sunt de acord ca impactul asteroidului a provocat eruptiile vulcanice. Indiferent ca vulcanii au fost primii sau asteroidul a fost cel dintai, este sigur ca Marea Moarte a fost cauzata de cresterea dioxidului de carbon la nivelul uscatului si al apei. Distrugerea a fost atat de mare incat perioada ce a urmat erei Permian are un „interval fara carbune” de 10 milioane de ani cand nu s-a format deloc aceasta substanta. Oamenii de stiinta speculeaza ca acest lucru se datoreaza faptului ca pur si simplu nu existau suficiente plante pentru a crea carbune.

Supravietuitorii

Asadar, cine a supravietuit Marii Morti din perioada Permian-Triasic? Fosilele descoperite sunt pline de ciuperci care cresc pe organisme moarte. Si unul din grupurile de reptile cu caracteristici de mamifer, denumit Lystrosaurus, a inceput sa creasca. Fiind aproximativ de dimensiunea unui porc, aceste specii de reptile traiau in vizuini si erau ierbivore. Aveau un mers greoi si colti care le permiteau probabil sa muste din vegetatia dura, si aveau cozi scurte si serpuite. In prima partea a perioadei Triasic, reptilele Lystrosaurus representau 90% din animalele de pe Pamant. Erau singure pe o lume moarta.

De ce aceste creaturi – stramosii nostrii indepartati – au supravietuit cand celelalte animale nu au reusit? Nimeni nu stie sigur. Este posibil ca plamanii lor, adaptati pentru viata in tunelurile sapate pentru a avea adapost, sa fii fost adaptati la o atmosfera cu mai putin oxigen. De asemenea, mai este posibil sa fii fost pur si simplu norocoase.

Urmasii lor s-au imprastiat de-a lungul partii sudice a Pangaea, care treptat s-a separat de jumatatea nordica a supercontinentului si a devenit un continent de sine statator, impanzit de dinozauri si proto-mamifere. Desi viata nu a disparut complet, a fost nevoie de 30 de milioane de ani pentru a avea din nou un ecosistem complet, cu pradatori si ierbivori si o gama larga de flora si fauna.

Era Permian – nu uita niciodata

Ce ne spune Marea Moarte despre ecosistemul actual al Pamantului? In primul rand, ne reaminteste ca existenta noastra este scurta, intamplatoare si fragila. Evenimente majore de extinctie sunt regula istoriei geologice. Intr-adevar, perioada Triasica s-a incheiat cu inca o mare extinctie, asa cum s-a intamplat si cu era Jurasic. Pamantul a fost multe planete diferite de-a lungul eonilor, si schimbarile catastrofale prin care trece la intervale regulate inseamna ca vom fi norocosi daca vom supravietui ca civilizatie.

Mai precis, marea extinctie Permian-Triasic dovedeste ca schimbarea climatica provocata de gazele cu efect de sera pot sa ucida aproape fiecare creatura de pe planeta. Indiferent de modul in care incepe scenariul acestor gaze – fie ca este un vulcan imens sau secole de ardere a combustibililor fosili – schimbarea climatica este mai eficienta in distrugere decat impactul unui meteorit. Amintiti-va: meteoritul si vulcanii au inceput doar ciclul mortii – Marea Moarte a fost probabil atat de cuprinzatoare pentru ca s-a datorat schimbarilor atmosferice.

Multi oameni care scriu despre Marea Moarte sustin ca cea mai profunda lectie a sa este ca viata gaseste intotdeauna o cale de a supravietui. Dar daca ne uitam din alt unghi, acest moment indepartat din era geologica ne invata ca ne aflam sub constanta amenintare de a fi rasi de pe fata pamantului de mingi de foc si gaz otravitor.

Supravietuirea e la fel de misterioasa ca insasi extinctia din era Permian-Triasic. Viata intodeauna gaseste o cale. Dar s-ar putea sa nu fie viata noastra aceea, pe aceasta planeta, in aceasta bucatica de timp liniar.

Lasa un comentariu

You must be logged in to post a comment.