Cat de sigur este serviciul Wi-Fi oferit de aeroporturi?

Aproximativ 47% dintre oamenii de afaceri care calatoresc cu avionul au afirmat ca cel mai important serviciu pus la dispozitie de companiile aeriene il reprezinta accesul Wi-Fi – arata un recent sondaj realizat de American Airlines si HP.
Astfel, cei care calatoresc cu avionul au acces la mail, informatii si chiar pot incheia afaceri in timp ce se afla la aeroport. Ceea ce nu stiu majoritatea celor care folosesc Wi-Fi in aeroporturi este ca riscul de a ajunge victimele unui atac informatic este foarte mare.
AirTight Networks, o firma de securitate wireless, a descoperit 20 de aeroporturi americane cu mari „gauri” in sistemul de securitate.
Conform cercetarilor efectuate de firma de securitate, 97% dintre utilizatorii de Wi-Fi oferit de aeroporturi sunt vulnerabili la posibile atacuri ale hackerilor. Folosirea serviciilor gratuite Wi-Fi expun utilizatorii riscului de a li se fura datele personale.
Afirmatiile conform carora serviciile Wi-Fi din aeroporturi prezinta mari riscuri de atacuri online sunt sustinute si de o demonstratie realizata de Rick Farina, de la compania AirTghit Networks, care a aratat cat de usor este sa „spargi” un cont de mail special creat pentru a se face teste pe el.
Pentru a evita atacurile hackerilor se recomanda ca utilizatorii sa evite accesarea informatiilor bancare sau personale atunci cand folosesc conexiuni wireless in aeroporturi.