Top 10 – Vehicule ale Politiei la nivel International
Politistii din Statele Unite ale Americii si cei din Canada probabil ca sunt cei mai buni soferi din lume. Lasand la o parte bine cunoscuta pregatire intensa, ganditi-va la ceea ce conduc cei mai multi dintre ei: Ford Crown Victorias sau Chevy Impalas. Multi ofiteri de politie jura credinta acestor masini, dar cativa le si injura – si pe buna dreptate in ceea ce priveste performanta. Doar simplul fapt de a tine aceste anacronisme greoaie pe drum in timpul unei urmariri este un test de indemanare.
Cu unele exceptii aici si in special peste hotare, vehiculele politiei la nivel global pot sa fie chiar si mai jalnice (Mexic, la tine ne uitam), dar multe din ele sunt mult mai bune – sau cel putin mai smechere. Probabil ca nu va trece mult timp pana cand noul Chevrolet Camaro va fi adaugat in unele departamente. In timp ce mai sus mentionatele Impalas in Montreal, Canada, sunt la fel de inutile precum oriunde altundeva, Montreal a sters in mod constat reperele pe care nu le poti vedea decat atunci cand e prea tarziu.
Haideti sa vedem cateva din vehiculele politiei care se afla in prezent la datorie. Acestea au motoare de politisti, cauciucuri de politisti, suspensii de politisti, socuri de politisti si sunt mai cool decat un maraton Cop Rock.
Locul.10 – Carbon Motors E7
Statele Unite ale Americii
Atunci te gandesti la vehicule construite cu un anumit scop, cele care iti vin imediat in minte sunt masinile de pompieri, sau, daca esti destul de batran, taxiurile Checker.
Mai rapid si mai furios este E7 de la Carbon Motors, care isi promoveaza masina ca fiind „o noua marca a justitiei” si ridiculizeaza autovehiculele civile care incearca sa ii imite cu textul „Ar trebui sa fie ilegal sa te dai drept o masina de politie”.
Desi acum se afla intr-un tur promotional in tara, anumite interese sugereaza ca E7 va ajunge in curand intr-o zona cu radar de langa voi.
Locul.9 – Volkswagen GTI
Dubai
Chiar daca este un autovehicul pe care nu l-ai fi vazut in rolul de masina de politie, este evident ca politia din Dubai stie sa recunoasca o oferta buna atunci cand o vede. Volkswagen GTI sterge pacatul celor doar 200 de cai putere cu un nivel al manuirii si stabilitatii care este rar intalnit in aceasta clasa.
Alegand modelul cu 5 usi (care a fost introdus in Statele Unite in 2007) este mult mai usor cand ai de transportat musafiri la sediu. Iar odata cu actualizarea ce va aparea in 2010, manuirea masinii va fi si mai usoara, asta in caz ca va exista un contract tot cu GTI.
Locul.8 – Holden VE Commodore
Australia
Bob Lutz de la General Motors s-a tot razgandit si raz-razgandit daca Pontiac G8 va continua sa existe ca Chevrolet Caprice (ar fi trebui sa pastreze masina, dar sa lase numele Caprice sa se odihneasca in pace, parerea noastra). In acest timp, iteratia originala a masinii este accelerata de-a lungul tarii de catre politisti.
Avand in vedere imaginea de tip cu care nu e de glumit a lui Commodore si racnetul lui V8, nici un infractor intreg la minte nu ar trebui sa se opuna arestului.
Locul.7 – Porsche Cayenne
Rusia
Nu ar fi extrem de socant sa vezi un Porsche Cayenne in administrarea Politiei Rutiere din California – chiar daca ar insemna sa fie alimentat cu benzina pe datorie, totusi, daca vrei un autovehicul de politie care este intr-adevar precum un peste pe uscat, atunci uitati-va la Rusia. Nu numai ca iti imaginezi ca politistul rus conduce o Lada, dar masinile Cayenne sunt mai degraba alegerea rusilor rai sau sunt o tinta a furturilor.
In mod surprinzator, inutilul simbol de status din America se dovedeste a fi folositor drept vehicul international pentru cazuri de urgenta – asta pentru jurisdictiile care si-l permit.
Locul .6 – Ford Mustang GT
Statele Unite ale Americii
Chiar daca Crown Vic de la Ford este folositor, al lor Mustang GT este un vehicul de politie tinut parca ascuns; este de neegalat in ceea ce priveste performanta – cel putin pana cand noul Chevy Camaro se prezinta la datorie.
Chiar daca Dodge Charger, special conceput pentru fortele de ordine, are mai multa putere, mai multe usi si mai mult spatiu pentru infractori, nici macar nu se apropie de Mustang GT cand vine vorba de usurinta stapanirii lui.
Astfel de vehicule fac barajele de pe sosea ridicate de politie sa fie inutile.
Locul.5 – Jaguar XF
Marea Britanie
Copoii britanici au urcat si mai sus in ierarhie odata cu noul model de la Jaguar. Masina, care este privita ca fiind salvatoarea lui Jaguar, este acum si salvatoarea noastra. Dar, asa cum ne-am obisnuit deja sa auzim (sau, in multe cazuri, sa nu auzim), V8-ul se afla sub capota lui Jag in America de Nord; aceste autovehicule internationale de politie au 275 de cai putere, si un motor V6 de 3 litri, turbodiesel.
Oricat de apetisant este modelul XF, credem ca este de preferat sa mergi in ele fara catuse si pe locul soferului.
Locul.4 – Mazda RX-8
Japonia
Politia japoneza are o adevarata istorie in ceea ce priveste folosirea unui numar mic de masini foarte cool. In trecut, masini precum Honda (Acura) NSX, Nissan Skyline GT-R si Mitsubishi GTO (3000 GT) erau afisate si folosite pe autostrazile de mare viteza. In ultimul timp, Mazda RX-8 a fost de serviciu. Generatia RX-7 si acum RX-8 au fost un fel de oi negre aici, fiind apreciate mai mult de critici decat de public.
Propria piata a automobilului Mazda a fost insa mai binevoitoare, iar politia de aici se pare ca stapaneste foarte bine strategia luptei cu inamicul cu propriile lui arme.
Locul.3 – Mitsubishi Evolution X
Marea Britanie
Cel mai recent Evo este una din cele mai complexe masini pe care le poti cumpara, iar unii politisti britanici au privilegiul de a urmari raufacatorii cu ele.
Doar aceasta generatie a automobilului este recenta; politia din South Yorkshire s-a folosit de generatii anterioare ale Evo in unitatea ei de Combatere a Infractiunilor Rutiere de ceva timp si fara dubiu a inregistrat si performante.
Chiar daca pedeapsa (uneori o plimbare exagerat de rigida) nu se potriveste cu infractiunea in aceasta masina, nu exista multe alte instrumente de lupta cu talharii mai eficiente.
Locul.2 – Porsche 911
Germania
Este logic sa potrivesti teritoriul cu o masina care este capabila sa il patruleze, iar masinile Porche 911 sunt special pregatite pentru a face fata autostrazilor nemtesti.
Desi aceasta legendara masina sport ar putea parea o alegere ciudata pentru o masina de politie, deoarece nu are spatiu pentru a transporta infractorii mai inalti de 91 cm, exceptand acest fapt, ea este ideala.
911 se plimba la fel de usor intr-un trafic incet, precum o face si la peste 240 km/ora. Nici una din aceste extreme nu il deranjeaza pe acest vehicul de politie, el pur si simplu se achita de datorie.
Locul.1 – Lamborghini Gallardo LP560-4 Polizia
Italia
Daca ar fi dispusa, Subtirea Linie Albastra ar putea sa lase cu usurinta linii negre groase peste tot. Acest vehicul de politie nu este doar un exercitiu de PR care nu va fi niciodata folosit in activitatea de zi ci zi.
Marci precum Ferrari si Spyker au facut acest lucru in trecut, dar Lamborghini Gallardo chiar are parte de actiune in Bologna, Roma si in cadrul Politiei Italiene de Frontiera.
Probabil ca urmaririle de mare viteza nu au fost niciodata atat de rapide, sau atat de scurte.